Patru bărbați sunt cercetați penal pentru trafic de migranți după ce, în noaptea de luni spre marți, au ascuns zece pakistanezi sub remorcile a două camioane, construind pentru aceștia locașuri speciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cele două camioane au fost verificate la ieșirea din țară prin Vama Nădlac, fiind conduse de doi șoferi din Timiș, însoțiți de alți doi șoferi de rezervă.
În urma verificării remorcilor, polițiștii de frontieră au observat că a fost modificată construcția acestora, descoperind locașuri speciale.
Acestea au fost deschise, iar înăuntru se aflau zece bărbați.
„Cei în cauză au fost duși la sediul sectorului, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetățeni pakistanezi cu vârste cuprinse între 15 și 39 de ani, care încercau sa iasă ilegal din țară”, a declarat purtătorul de cuvând al Poliției de Frontieră Arad, Daniel Iancu.
Pakistanezii intenționau să-și găseasă de lucru în Spațiul Schengen, însă nu li s-a permis să mai iasă din țară, fiind cercetați penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Cei patru șoferi timișeni sunt cercetați în libertate pentru trafic de migranți.